Ce apreciez la un hotel

Sunt foarte pasionat de traveling. Chiar daca pana acum nu am vizitat foarte multe tari, as vrea ca intr-o zi sa pot sa spun ca am fost prin toate tarile din lume sau cel putin sa vizitez toate continentele. Stiu ca este un plan maret, dar daca nu ai planuri mari nu ai pentru ce sa lupti in viata. Calatoria este un hobby frumos, dar in acelasi timp te obliga sa renunti la multe lucruri. Fiind plecat marea majoritate a anului prin diferite tari nu poti avea un job stabil de tipul 9-5 iar statul cu familia pare ceva aproape imposibil.

Ce asteptari am de la un hotel

De aceea as vrea sa vizitez cat mai multe tari pana sa imi fac o familie, iar dupa aceea sa imi continui acest vis alaturi de ei, prin vacantele pe care le-am face. Astfel calatoria ar fi mult mai frumoasa pentru ca as avea cu mine persoanele dragi. Pana atunci, hai sa vorbim putin si despre cazare, pentru ca in marea majoritate a tarilor trebuie sa stam la un hotel sau macar o pensiune. O alta solutie ar fi couchsurfing-ul, dar momentan nu ma incumet sa il incerc, cel putin nu singur. Dar, care sunt cele mai importante lucruri pe care le apreciez la un hotel si pe care orice cazare ar trebui sa le faciliteze in secolul 21?

1. Schimbarea lenjeriei de pat

Tin foarte mult la igiena si de aceea mi se pare normal ca lenjerie de pat sa fie schimbata exact in momentan in care ajung, adica inainte de fiecare client nou. De asemenea, daca stai intr-un loc pe o perioada mai lunga, sa spunem 2-3 saptamani, consider ca lenjeria ar trebui schibmata la 10-12 zile pentru a se mentine curat. Locul in care dormi este foarte important pentru client si asta ii va ramane in minte cand va alege daca sa revina la hotelul tau sau sa se duca la altul. Daca detineti un hotel va recomand sa cumparati multe lenjerii de pat pentru a avea ce sa schimbati.

camera de hotel

2. Schimbatul prosoapelor

Un alt lucru care intra in categoria “igiena” si care mi se pare imperios necesar la un hotel este schimbatul prosoapelor. Acest lucru inseamna ca hotelul la care stai ti-a dat prosoape din partea casei pe care sa le folosesti pe durata sederii tale, pentru ca nu toate fac asa. Avand in vedere ca prosoapele incep sa miroasa urat mult mai repede decat lenjeriil de pat, cred ca odata la 2-3 zile ar fi indicat sa se schimbe. Eu unul apreciez de fiecare data acest gest.

3. Micul barulet din camera

Barul este un alt lucru pe care il apreciez. Nu trebuie sa fie umblut cu sampanie sau alcool scump, doar cu niste apa, suc si ceva dulce ar fi perfect. Sunt momente in care sunt mult prea obosit sa cobor la magazin pentru a face aprovizionarea sau pur si simplu uit. In acest momente baruletul intra in actiune si ma salveaza de foarte multe ori. Aceste gesturi mici fac un hotel sa isi castige clienti permanenti. De asemenea, daca am fost multumit, o sa raspandesc vestea deci si ei castiga foarte mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.