OnePlus 2 – date oficiale dupa lansare

Se pare ca saptamana aceasta avem parte de foarte multe lansari in domeniul tehnologiei, dar cele mai importante pot sa spune ca sunt lansarile noului sistem de operare Windows 10 si a noului flagship de la compania chinezeasca OnePlus. Acestia au lansat al doilea lor smartphone, pe numele lui OnePlus Two(OnePlus 2). Eu unul sunt un mare fan al acestei companii pentru ca fac telefoane foarte bune la preturi foarte bune. Ba chiar am si eu un OnePlus One(primul lor telefon) de care sunt foarte multumit. In schimb, l-am cumparat acum cateva luni, lucru pe care nu l-as fi facut daca stiam ca urmatoarea versiune va veni atat de repede.

OnePlus 2 – date oficiale

De ce spun asta? Pai, in primul rand, OnePlus 2 vine in doua variante. Versiunea de 16GB care costa 339 de euro si versiunea de 64 de GB care este 399 de euro, un pret mic pentru ceea ce ofera. Smartphone-ul vine cu un display IPS de 5.5 inch si o rezolutie FullHD (1920 x 1080 pixeli), in timp ce ecranul este protejat de tehnologia Gorilla Glass 4. Procesorul este unul octa-core Qualcomm Snapdragon 810, ultimul model de Snapdragon, GPU Adreno 430 si 3 sau 4 GB de RAM, in functie de versiunea telefonului.

OnePlus 2

Sistemul de operare este Android 5.1 Lollipop cu Oxygen OS 2.0, un OS creat insusi de ei. Primul telefon a venit cu cyanogenmod, dar dupa discutii aprinse au decis sa renunte la serviciile lor si sa isi creeze propriul sistem bazat pe ultima versiune de Android. Alte detalii interesante ar fi ca acum telefonul vine cu un USB port Type-C, ca si cel mai subtire MacBook. De asemenea, telefonul este dual-sim si are tehnologie de tip fingerprint recognition. S-a lucrat mult si la noua camera foto care are 13 megapixeli si vreau multe alte caracteristici care nu stiu ce inseamna, dar pozele par a fi incredibile. Bateria este de 3.300 de mAh, deci telefonul ar trebui sa tina in jur de 2 zile in conditii normale, poate si mai mult. Sincer sa fiu, eu mi l-as cumpara si acum, dar sistemul pe baza de invitatii a fost introdus din noi si lista de asteptare a ajuns la aproape 1 milion de oameni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *